(
Ziua I-a Ziua a II-a Ziua a III-a Ziua a IV-a Ziua a V-a Ziua a VI-a
Ziua a VII-a Ziua a VIII-a Ziua a IX-a Ziua a X-a Ziua a XI-a)
Neobişnuinţa cu fusul orar m-a făcut să mă trezesc înaintea celorlalţi şi am pornit într-o explorare solitară a împrejurimilor, tot aşa cum în prima dimineaţa în Suedia am luat-o pe Toholmsvägen şi apoi prin pădurea din preajma casei. Acum am început pe Bd Raspail înspre nord şi cred că am făcut un circuit pe Rue de Varenne, Rue du Bac, Rue de Babylone. La un moment dat am ajuns şi pe lîngă un magazin care vindea maşini Dacia. Am băut singur prima cafea a zilei la
Le Babylone şi apoi mi-am petrecut jumătate de oră frămîntat de întrebarea dacă ar fi trebuit să las ceva mărunţiş în plus pe tavă sau nu. Din ce am învăţat în zilele următoare a rezultat că am făcut bine plătind doar preţul exact. La sume aşa mici nu se lasă nimic, decît dacă vrei să fii socotit idiot (cum cred că ne-a socotit monsieur de la
Au Sauvignon cu o zi înainte, căruia i-am lasat 5 eurodolari la prînz).
După ce toată trupa a fost în picioare am început ziua la Musée d'Orsay (spaţios, aflat într-o fostă gară, fapt care face ca în tot muzeul să se audă un ecou slab, liniştitor).
Emoţii ca la MoMA, cînd ajungi să vezi aievea opere de artă pe care le ştii doar din albume. Am văzut, fireşte, unul din tablourile favorite ale lui F.,
"Mama lui Whistler", iar mie mi-a placut cel mai mult
Balul de Renoir (ochii celor două personaje feminine din prim plan sînt mai negri decît apar în reproduceri). Am mai văzut, printre altele şi
Absintul de Degas. La expoziţia Manet era o coadă foarte mare, dar daca mi-aş fi adus aminte că aici se află
Dejunul pe iarbă poate am fi rămas.
Hercule cu arcul era într-o secţiune a muzeului care era închisă; se vedea doar arcul, după nişte paravane.
La sfîrşitul vizitei în muzeu eram deja destul de obosiţi aşa că am trecut în Jardin des Tuileries, unde ne-am întins pe scaune şi ne-am odihnit picioarele chinuite.
Aici M. si F. au apucat să tragă un pui de somn, deşi chiar lîngă noi erau nişte copii veniţi cu şcoala care nu ştiu ce jucau, dar urlau încontinuu "Liberté aux pigeons" (deşi porumbeii preferau libertăţii firimiturile dintr-o pîine gustoasă (atît de gustoasă că o puteai mînca singură) de la Poilâne - cam cum se făcea la Vinerea la brutărie (în general mîncărurile de la Paris păreau să aibă reţete foarte asemănătoare cu cele din România (dar nu numai mîncărurile, ci cam tot ce vedeam mă făcea să-mi dau seama că Parisul a inspirat mult mai multe lucruri în România decît crezusem pînă acum (chiar şi programele TV păreau să fie doar variantele mai spălate ale celor româneşti), încît, dacă n-ar fi fost deceniile comuniste, Bucureştiul poate că ar fi fost cu adevărat îndreptăţit să poarte porecla de "Micul Paris")) -, pe care - oroare! în loc s-o manînc eu - li le aruncam).
După ce ne-am trezit toţi, ne-am întors cu spatele la arcul de triumf Carrousel şi am pornit spre vest.
După o pauză de îngheţată, am ajuns în Place de la Concorde,
am aruncat o privire sau doua înspre Le Grand Palais
am vizitat pe scurt Le Petit Palais
(unde, la gustarea de prînz din grădina interioară am apucat să aţipesc şi eu), apoi am continuat pe Champs-Élysées pînă la Arc de Triomphe.
Am urcat interminabilele scări în spirală,
şi, ajunşi sus, pe acoperiş, am făcut poze în toate direcţiile. Spre Butte Montmartre,
spre Tour Eiffel,
de-a lungul Champs-Élysées
pînă la Louvre,
apoi în partea opusă, înspre clădirile moderne din La Défense.
Un film cu traficul haotic de sub noi, din Place de l'Étoile:
Apoi am coborît din arc, am admirat basoreliefurile de pe picioarele arcului, unul simbolizînd Marseilleza,
iar celălalt pe Napoleon
şi ne-am odihnit lîngă mormîntul soldatului necunoscut, unde avea loc o modestă ceremonie militară unde am văzut-o pe regina Marocului lîngă un tip relativ tînăr, care se ţinea foarte drept, dar îmbrăcat ca un turist, cu şapcă de baseball pe cap, fîş bleumarin şi sandale şi unul sau doi bătrîni veterani de război.
De aici am pornit spre sud pe Avenue Kléber (bulevardele acestea făcute de baronul Haussmann sînt o splendoare)
şi am ajuns la Trocadéro şi Tour Eiffel. Turnul nu ni s-a părut deloc mic, aşa cum ziceau A&C, ba chiar mie mi s-a părut mai impunător decît CN Tower.
Pe Pont d'Iéna e plin de români care încearcă să-i ademenească pe turişti cu jocuri de alba-neagra. Erau atît de mulţi încît zona cred că se putea numi foarte bine Republica Română. Politişti erau pe acolo şi chiar ne-am luat, de curiozitate, după unii ca să vedem ce se întîmplă cînd ajung în zona unui jucător din acesta, dar deşi l-au prins în flagrant (întrucît complicii săi, probabil ca să facă mişto de el, au "uitat" să-i dea de şase), au asistat resemnaţi la scena de circ ieftin în care "jucătorul" prins asupra faptului a holbat teatral ochii a surpriză, după care a făcut stînga-mprejur şi şi-a luat "masa de joc" în braţe fugind cu ea ca un clown crăcănat dintr-o scenă de comedie. Toată întîmplarea a avut un aer de neseriozitate care îmi aducea aminte de atmosfera de complicitate din ultimele noastre săptămîni de armată cînd ne prosteam şi îndeplineam strîmb ordinele ofiţerilor tocmai pentru că ştiam că mare lucru nu mai păţeam, iar aceştia închideau ochii în faţa imaturităţilor noastre.
De la turn am ajuns în staţia de metrou Bir-Hakeim (din cîte am priceput, cam pe acolo au stat A&C cînd au fost la Paris) şi abia atunci ne-am dat seama că de ieri dimineaţă ne deplasasem distanţe enorme, dar numai şi numai pe bietele noastre picioare! Am continuat cu metroul pînă în zona care începe să devină preferata noastră, St Michel, unde am avut la cină foie gras, melci, confit de canard şi tocăniţă de mistreţ.
Mîncarea din Paris ne place enorm, dar nu doar mîncarea. Am pus o întrebare la cină, Ce ne-a plăcut cel mai mult din ce am văzut pînă acum?, dar niciunul din noi n-a ştiut să răspundă. Ne place TOTUL! Cred că un om îşi poate ocupa durata unei vieţi întregi doar cu îndeletnicirea de a gusta din plăcerile pe care i le oferă Parisul, plăceri ale minţii, ale ochiului, ale inimii sau ale gurii...
Despre motociclişti: întrucît traficul este o nebunie, foarte mulţi oameni folosesc motocicleta în loc de maşină. Am văzut oameni respectabili pe motocicletă, doamne cărunte, doamne cu pantofi cu toc, doamne care între picioare îşi ţin plasa cu cumpărături, domni cu pipa între dinţi, toţi descurcîndu-se cu un curaj şi dibăcie de invidiat pe străzile acestea, ba prea strîmte, ba prea aglomerate.
O altă ciudăţenie la care nu ne aşteptam e faptul că la multe obiective turistice erau militari cu pistoalele automate la ei! După ce i-am văzut, uimiţi, pe primii în zona aeroportului, am început să ne obişnuim cu ei: la muzeul d'Orsay, la Arcul de Triumf, la turnul Eiffel...
