Paris 2011 - A unsprezecea zi

(Ziua I-a    Ziua a II-a    Ziua a III-a    Ziua a IV-a    Ziua a V-a    Ziua a VI-a
Ziua a VII-a    Ziua a VIII-a    Ziua a IX-a    Ziua a X-a    Ziua a XI-a)

---

Astazi n-am planificat nimic nou, ci doar sa ne mai plimbam o data prin locurile care ne-au placut (a fost o idee sa mergem la Chartres sa vedem catedrala de acolo, dar am fi vrut si sa petrecem cit mai mult timp in Paris). Deja ne simtim de-ai casei sau, in orice caz, mai obisnuiti cu locurile decit turistii care - ca noi cu o saptamina in urma - se rotesc excitati si fac poze in disperare. Ieri a fost tare bine cind ne-am plimbat pe la Luvru, pe sub arcul Carrousel si prin Jardin des Tuileries si am putut admira cu o calma familiaritate arhitectura din jur si alinierea perfecta a obeliscului din Place de la Concorde intre cele doua arce.



Asa ca azi am trecut iarasi prin Île de la Cité,



am intrat la Notre-Dame si am vazut o parte din slujba. N-as mai fi vrut sa plecam, dar F era deja plictisit; s-a inviorat brusc cind i-am propus sa ne abatem pe la tirgul de animale mici din apropiere.



De la Notre-Dame am trecut prin Bd. Saint Michel, Bd. St Germain si Rue de l'Odeon si am comentat ca, din cite tineam minte din lecturile noastre, la no. 21 locuia Cioran, chiar pe colt, in fata teatrului.



Cu ocazia asta, F ne-a dat de inteles ca se cam saturase sa ne tot auda pomenind de "Gheorghiu Violonceanu, poet din anii '30". Am avut prinzul sub forma de picnic in Jardin du Luxembourg.





Apoi o odihna de dupa masa in hotel si o ultima plimbare de ramas bun pe traseul nostru, St Germain des Prés, Notre-Dame, plimbare pe malul Senei cascind gura la vinzatorii de carti vechi, Pont des Arts, cu lacatele prinse de plasa,









apoi pe Rue Mazarine, cina la o braserie de acolo, o ultima trecere prin St Germain des Prés si acasa.




* * *

A doua zi, dimineata, la aeroport, chiar inainte sa urcam in avion, o surpriza - un Concorde expus ca la muzeu. Nu te lasau sa faci poze, dar tot am furat o imagine.



In avion, in timp ce ne pregateam sa plecam, o piesa mare din usa care inchide compartimentul de bagaje de deasupra s-a desfacut si i-a cazut in cap stewardesei. Ne-am zis ca semnele nu sint prea incurajatoare daca masinaria se descompune in factori primi cit sintem inca pe sol. Dar pina la urma am ajuns cu bine pe malul celalalt.

Paris 2011 - A zecea zi

(Ziua I-a    Ziua a II-a    Ziua a III-a    Ziua a IV-a    Ziua a V-a    Ziua a VI-a
Ziua a VII-a    Ziua a VIII-a    Ziua a IX-a    Ziua a X-a    Ziua a XI-a)

---

Am fost în Sainte-Geneviève-des-Bois, la vreo jumătate de oră de mers cu trenul spre sud.



Prin contrast cu Père Lachaise, unde criptele înalte şi sure sînt ca nişte fantome şi aproape că îţi dau senzaţia că te plimbi pe tărîmul morţilor, cimitirul rus din Sainte-Geneviève-des-Bois e mai "uman", mai paşnic, mai ca pe la noi.



La înapoiere, cînd ne apropiam de Paris şi, din tren, am revăzut Sena, a fost ca şi cum ne întorceam acasă.

Am făcut încă o tentativă de a vizita Opera, dar întrucît sala mare era închisă pe motiv de repetiţii, preţul de 9 eurodolari pentru vizită ni s-a părut o furăciune aşa că am renunţat. Poate data viitoare cînd mai mergem în Paris (pentru că vom mai merge, asta e sigur).

De la Operă ne-am abătut la o Brioche Dorée şi, coborînd la subsol, la toaletă, am regăsit scările în spirală care, pentru noi, au devenit o caracteristică a Parisului tot aşa cum în California găseam şosele în serpentină peste tot pe unde umblam. Pe interminabile scări în spirală am urcat în Arc de Triomphe, am coborît în catacombe, am urcat în Sacré-Cœur şi tot la scări în spirală te duce gîndul văzînd ieşirea din staţia de metrou Cité, gigantic cilindru vertical cu pereţii căptuşiţi cu plăci de metal.

Apoi am facut o pauză scurtă de odihnă pe băncile din curtea Luvrului, unde, în ciuda protestelor repetate că "Je ne parle pas français!" un domn insista să ne explice că statuile de pe cladire nu fuseseră aduse de altundeva şi aplicate pe ziduri, ci fuseseră sculptate chiar acolo, în locul în care se găseau, adică un lucru făcut aşa cum se cade, nu de mîntuială, cum se face pretutindeni în vremurile noastre netrebnice.

Înainte să ajungem la hotel am intrat în micuţul magazin de pe lîngă Café de Flore să cumpar un cadou pentru A. Cînd vînzătorul m-a vazut că-mi pun înapoi portmoneul în buzunarul de la spate mi-a atras atenţia că nu fac bine şi că trebuie să-l pun în buzunarul din faţă, ca să mă feresc de "le pickpocket" care mişună prin piaţă. Dar cînd a venit să mă conducă pînă la ieşire am început să cred că poate pe mine mă bănuia ca sînt "le pickpocket", aşa cum eram în tricou verde, cu rucsac în spate, neras, cu privirile rătăcite de groaza că nu mai găsesc magazinul deschis la ora aia, în contrast puternic cu clienţii eleganţi de adineaori.

Seara, iarăşi drum prin St. Germain des Prés, Rue de Buci etc. pînă în St. Michel. Începuse weekendul şi erau mai mulţi turişti, mai multă animaţie. La restaurant, la masa din faţă, o domnişoară singură aşteptînd, probabil, aventura vieţii la Paris.

Pe drumul de întoarcere la hotel am cumpărat o bezea (meringue) uriaşă. Ne-a fost milă s-o mîncăm imediat, aşa că mai întîi i-am făcut o poză şi apoi am luat-o cu noi pînă în Toronto.

Paris 2011 - A noua zi

(Ziua I-a    Ziua a II-a    Ziua a III-a    Ziua a IV-a    Ziua a V-a    Ziua a VI-a
Ziua a VII-a    Ziua a VIII-a    Ziua a IX-a    Ziua a X-a    Ziua a XI-a)

---

Azi ne-am început ziua vizitînd catacombele, foste galerii folosite iniţial pentru extragerea ghipsului şi a altor materiale de construcţie, dar care, începînd de prin 1780, au fost folosite pentru a depozita osemintele din cimitirele supra-aglomerate, care puneau în pericol sanitar unele cartiere pariziene. Aşa că acum galeriile cele strîmte sînt "tencuite" cu straturi suprapuse de cranii, tibii şi femururi omeneşti - un loc înfiorător pînă peste poate. Noroiul subţire şi alunecos de pe podea, picăturile de apă care îţi curg din tavan pe ceafă, aerul închis, toate acestea dau senzaţia că descompunerea acelor cadavre este un proces încă în desfăşurare. Mergi cu mîinile apropiate de corp, de teamă să nu atingi nimic. Ca să pună capac, F ne descrie un posibil accident, demn de un film de groază: aluneci pe podea şi, reflex, încerci să te sprijini de pereţi, dizlocînd toată grămada de oase frumos aranjate care se prăbuşesc peste tine, îngropîndu-te. De la un moment dat sila devine insuportabilă şi grăbeşti pasul ţinîndu-ţi respiraţia. La sfîrşitul celor trei sferturi de oră cît durează explorarea ieşi la suprafaţă năuc. Te trezeşti brusc în stradă, între pietoni, iar în spatele tău, în zidul anonim, se închide o uşă oarecare de metal gri pe care nu scrie nimic. Nu-ţi vine să crezi că aşa arată poarta către acel univers sinistru.


















După ce terminaserăm de vizitat străfundurile Parisului cu o gustare de mic dejun la o patiserie din apropiere (deşi imaginea oaselor de adineaori îmi cam tăiase din pofta de mîncare), ne-am îndreptat spre locul cel mai înalt al lui, colina Montmartre şi Sacré-Cœur. Acum, după ce măturaserăm cu piciorul toată zona din preajma hotelului, foloseam din ce în ce mai des metroul şi ne intrigau unele denumiri de staţii cu rezonanţă rusească: Réaumur-Sébastopol sau Stalingrad. În timpul unei astfel de călătorii cu metroul am văzut cel mai frumos copil din lume: o faţă absolut simetrică, o piele perfectă, de o minunată culoare maro-arămie, ochi negri sclipind de inteligenţă şi un profil perfect, cam ca cel al lui Nefertiti.

Aici, în Montmartre, pe străduţele care urcă spre vîrful dealului e plin de jocuri de alba-neagra (F. a numărat nouă astfel de mese de joc de "alb-negru"). Un loc enervant, plin de şmecheri care vor să-i păcălească pe turişti, dar enervant şi pentru că unii turişti le dau satisfacţie ăstora şi chiar joacă, pesemne închipuindu-şi că astfel se împărtăşesc din viaţa autentică de parizian. Iar WC-ul public de la poalele catedralei e cam împreună, adică femeile şi bărbaţii intră pe aceeaşi uşă, iar cele două secţiuni sînt despărţite doar de un paravan scund. Îhhh!

Sacré-Cœur nu mi-a plăcut cine ştie ce. Priveliştea de sus e grozavă, dar catedrala în sine parcă n-are suflet şi graţie, nu e ca Notre-Dame sau St. Germain des Prés, iar comparaţia cu Sainte-Chapelle ar fi o crimă. Un spaţiu gri, întunecos, trist. Singura pată de culoare din catedrală, în afară de eşarfa lui M., a fost o fotografie color din timpul unei vizite a papei Ioan Paul al II-lea.















Acesta e Parcul Buttes-Chaumont, cu templul din vîrful insulei, de unde cu cîteva zile înainte aruncaserăm o privire încoace:




După Sacré-Cœur am mai rămas în Montmartre, la Espace Dalí:






















Apoi spre seară am revenit în cartierul nostru şi am vizitat catedrala Saint-Sulpice, care are una dintre cele mai mari orgi din Europa. În plus, cum intri, pe dreapta, sînt trei picturi de Delacroix.

Paris 2011 - A opta zi

(Ziua I-a    Ziua a II-a    Ziua a III-a    Ziua a IV-a    Ziua a V-a    Ziua a VI-a
Ziua a VII-a    Ziua a VIII-a    Ziua a IX-a    Ziua a X-a    Ziua a XI-a)

---

Astazi de dimineata am baut cafea cu M. in St Germain des Prés la Les Deux Magots (in primul rind, ca sa ne demonstram ca se poate (daca te scoli devreme, se poate!), dar locul e intr-adevar fain, avind in fata catedrala si forfota matinala a pietei).

Apoi am plecat spre sud, cu gindul sa vizitam catacombele, dar cind am ajuns acolo, putin dupa ora deschiderii, am gasit o coada lunga, care inconjura aproape complet micul parc care gazduia intrarea. Am lasat-o pe a doua zi si am luat metroul spre Cité. In rucsac mai aveam ceva Brie din zilele trecute si desi am invelit-o ermetic in doua pungi de plastic, cam mirosea. In metrou tineam rucsacul la piept, grijuliu sa nu-l misc, sa nu cadelnitez prin vagon efluviile care tineau cu tot dinadinsul sa-si faca iesirea in public.

Asa ca primul lucru a fost sa avem un prinz chiar pe virful lui Île de la Cité, chiar acolo unde insula este cea mai ascutita, cu ramasitele de Brie, brinza de capra si sampanie. Cind ajung sa ma simt cel mai bine, ma oftic amintindu-mi ca in Canada nu e voie sa consumi bauturi alcoolice pe strada; gasesc ca e o regula tîmpita, de un puritanism arogant.







Pe o banca din fata apare un tip cu o "desaga" si o sticla mare de plastic cu suc de portocale. Varsa mai bine de un sfert din suc intr-un tufis si pune in loc vodca dintr-o sticla pe care o avea in sac. O bunica venita cu nepotul il priveste cu dezgust. Pina am terminat noi picnicul, ala bause deja jumatate din sticla.




De acolo am vizitat La Conciergerie,



un palat stravechi din timpurile lui Clovis, care pe vremea Revolutiei a fost inchisoare si unde a fost tinuta prizoniera Maria Antoaneta alaturi de alti doua mii si ceva de nefericiti, ghilotinati in acele zile de rusine. Pe lista victimelor era si un oarecare Louis Capet, nume care m-a facut sa-mi aduc aminte de "Cetateanul Mihai", alta absurda inventie onomastica a unui alt fruntas "revolutionar".




Apoi am trecut intr-o catedrala vecina, Sainte Chapelle - o bijuterie.























  








Din Île de la Cité am mers la Opera, dar trecuse ora de vizitare, asa ca am admirat-o doar pe dinafara. Dupa aceea ne-am plimbat pe Rue des Petits Champs, am intrat intr-un pasaj unde a copilarit Celine (Passage Choiseul),

  

am cascat ochii la vitrine (ce frumuseti! ce bogatii!! ce preturi!!!), am luat-o in sud pe Rue de Richelieu pe linga Comedia Franceza, de unde am trecut prin curtea Luvrului, apoi Sena si am ajuns la hotel pe Rue des Saints-Pères.




La cina am fost din nou in zona fintinii St Michel si unde, din intimplare, am descoperit pe una din stradutele pe care ne plimbasem de multe ori in zilele de dinainte micutul Théâtre de la Huchette, unde se joaca neintrerupt, din 1957, "Cintareata cheala" si "Lectia" de Eugen Ionescu. Anul acesta au ajuns la a 17,000-a reprezentatie.






Seara, la televizor, un reportaj din Romania: guvernul are de gind sa impoziteze veniturile vrajitoarelor. F se distreaza auzind-o pe "vrajitoarea Mihaela" amenintind cu farmece care sa prabuseasca guvernul, dar dup-aia, cind reporterul ia interviuri pe strada, spiritul sau critic, calit pe Internet, se revolta impotriva procedeelor jurnalistului frantuz: "Auzi, astia vor sa spuna ca romanii cred in vrajitori!"