29 ianuarie 2023

Retezat 2021 - A șaptea zi: Cîrnic

Marți

Am repetat ritualul toaletei de dimineață în Pîrîul Bucurei. Nu-mi venea să cred că era ultima oară cînd făceam aceste lucruri. În zilele de dinainte descoperisem un loc adăpostit pe malul pîrîului Bucurei, cu apă adîncă și lină, la poalele unei stînci mari așa că de cum ieșea soarele (altfel nu aș fi îndrăznit), mă duceam acolo și mă spălam bine în apa care la început păruse rece ca gheața, dar care în fiecare dimineață devenea din ce în ce mai suportabilă pînă cînd acum, în ultima zi, se simțea ca apa potrivită cu care mă spăl acasă.

Reîntors la cort m-am întîlnit cu unul din ocupanții de peste noapte ai refugiului și cu dulăul său. Cu o bucată de cîrnaț am încercat să-l atrag pe dulău ca să nu-mi mai lingă micul dejun, dar după ce îi dădusem cîrnațul, l-a refuzat cu dispreț și mă lătra cu foc. Bun, nu era chiar cîrnaț, ci beef jerky din acela subțire și uscat pe care să-l molfăi ca să-ți dea energie, dar gusta foarte bine și era din Germania. Un cîine enervant de mofturos.

Am început să-mi strîng tabăra și după o vreme am rămas singur. Era o liniște absolută în toată căldarea, lîngă uriașul lac albastru, cu toți versanții din jur luminați galben de soare. Mi-e imposibil să descriu ce simțeam. Liniște, imensitatea amfiteatrului, lumina soarelui, lacul, iar liniște... Nu-mi venea să mă ridic și să plec...

Pînă la urmă, niște nori compacți care urcau în viteză dinspre Valea Lăpușnicului m-au convins să pornesc. Tot drumul de întoarcere a fost o fugă de acei nori. La coborîrea din Curmătura Bucurei am simțit pe obraji, în ciuda soarelui încă neacoperit, primele picături ale unei ploi de gheață. Totuși, cînd am ajuns la Bordul Tomii și m-am uitat în urmă, am văzut că norii nu aveau puterea să treacă peste creastă și să coboare în căldare.

Acum îmi amintesc că pe drum, atît în Curmătura Bucurei, cît și mai jos de Tăul Pietrele, m-am încrucișat cu doi-trei turiști care urcau spre Bucura. Nu-i invidiam.

La Gențiana nu era nimeni. Și ce chef aveam de un ceai!...

La Cîrnic, în parcare, am găsit mașina în bună stare, așa cum o lăsasem. Asta a fost tot.

Timpi:
L. Bucura 10:45 - Curm. Bucurei 11:25 - L. Pietrele 12:05 - Bordu' Tomii 12:30 - Gențiana 1:15 - Cîrnic 3:00
Cîrnic 3:30 - Vinerea ~5:00

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu