Prima imagine a Bostonului - din avion, departe, jos, in dreapta, zgirie-nori de jucarie ai unei metropole necunoscute intrerupind, in ceata diminetii, monotonia terenului plat care urmase traversarii culmilor nordice ale Apalasilor. Doamna cu aspect de bunica grasa si grijulie de la firma de inchiriat masini care ne descria ruta pe care trebuia s-o urmam ("Chiar nu vreti sa inchiriati un GPS?" "Nu, avem telefoanele." "Treaba voastra, dar mie nu mi-a mers ieri telefonul...") - practic, o scena de comedie pentru ca niciun om normal n-ar fi putut memoriza multimea de informatii pe care o varsa pe capul nostru: o luati la stinga, dup-aceea continuati pe dreapta, tot pe linga riu, la bifurcatie o luati la stinga, dar tineti banda din dreapta, la al treilea semafor o luati la dreapta, dupa care treceti de doua benzinarii si ajungeti la un sens giratoriu din care iesiti la a doua iesire, dupa care...
Vremea e foarte frumoasa, aerul clar, albastru, iarba de un verde proaspat. Pe malul riului o sumedenie de oameni fac jogging. Pe apa, barci de canotaj. Dintr-o privire se simte atmosfera de oras universitar anglo-saxon.
Banuim ca am ajuns in Cambridge, dar nu chiar unde trebuia. Fatal, ne ratacim. Intreb un vinzator pre numele sau Grigor. Acelasi gen de sfaturi pe care ni l-a dat "bunica" de la aeroport. Pare destul de aproape totusi. Dar ne ratacim iarasi. Intreb o soferita care tocmai si-a parcat masina. De data aceasta se pare ca ne-am ratacit si mai rau. Indicatii in acelasi stil. Ne invirtim. Strazi cu sens unic. Iarasi intrebam. Un tinar pe bicicleta cu ochelari si mutra de student destept:
- Daca puteti iesi din Harvard Square...
- Care e Harvard Square, asta?
- Da, asta.
Cer doar directia generala, nu amanunte. Acum adoptam strategia pasilor mici, de apropiere in etape. Si astfel, pina la urma ajungem. Uff! Reintilnirea!
La Starbuck's, planuri de petrecut ziua.
- Unde vrei sa mergem?
- In Harvard Square.
- Ce vrei sa vezi acolo? Noi am trecut deja de doua ori prin Harvard Square!
Inarmati cu hartile de la hotel ne simtim mai curajosi si folosim masina. M ne spune ca aici, in Cambridge, strazile s-au construit de-a lungul drumurilor de vaci, de-aia sint asa de intortocheate.
Harvard Square:
Harvard:
(Arcada asta e o minune acustica: o soapta rostita in partea stinga a usii este preluata de curbura zidului si amplificata astfel incit cine sta in partea dreapta a usii aude foarte clar ce a soptit celalalt!)
In Cambridge:
Ne hotarim sa petrecem a doua parte a zilei in Boston. Traversam pe Longfellow Bridge. F povesteste intruna despre Paul Revere. ("Da' cine-i Paul Revere asta?!")
Ajungem la ocean. In apa, niste barje ruginite. F: "Vor sa scoata ceaiul."
Luam prinzul la Legal Sea Foods, dupa care vizitam acvariul ca sa vedem ce-am mincat.
Se apropie seara. F vrea sa traversam pe Zakim Bridge. Nu ne e in drum, dar ne-om descurca noi. Ajungem in Charlestown si, evident, ne ratacim. Urmarim harta: "..., Bunker Hill, ..." F: "Bunker Hill?! A, da, aici a fost si batalia de la Bunker Hill!"
Pina la urma ajungem in Cambridge si la hotel. E intuneric. Noi, adultii, nu vrem decit sa facem dus si sa ne prabusim in pat. Dar F vrea sa mai iesim.
- Unde?
- In Harvard Square.
Si asa ne plimbam iarasi vreme de un ceas, pe toate stradutele din jur. Intram si intr-o librarie, Harvard Book Store. Aici am gasit o carte de Gregor von Rezzori, un austriac sicilian nascut la Cernauti care si-a petrecut o parte din tinerete in Bucuresti si apoi ca ofiter in armata romana si care, la batrinete, cind s-a intors sa viziteze Delta Dunarii, a fost intimpinat pe aeroportul Baneasa de vamesa de la controlul pasapoartelor cu cuvintele "Bine-ai venit, feciorule!" Iar F a descoperit Nostalgia de Cartarescu in engleza. La inceputul cartii, un scurt ghid de pronuntie romaneasca: "Accentul cade intotdeauna pe prima silaba. De exemplu, Cálea Móşilor, Mírcea Cártărescu..." N-am cumparat-o. La urma urmei e mai bine pentru cultura romana sa stea acolo, s-o vada si altii.
A doua zi mergem la MIT. Mai intii, MIT Museum, apoi ne invirtim de colo-colo.
Cel mai mult mi-a placut Stata Center, o minunata nazdravanie iesita parca din Cabinetul Doctorului Caligari:
Apoi, pentru ultimele ore, am trecut iarăşi în Boston. Am traversat cu viteza melcului Harvard Bridge. În spatele nostru, pe o motocicletă japoneză albastră, strălucitoare, cu linii moderne, o tipă, cu cască mare, neagră-roz, cu vizor şi mască, cu fire de iPod ieşindu-i de sub jacheta de piele. Pe banda vecină, care se tîra încă şi mai încet, trei boşorogi plictisiţi pe motociclete Harley Davidson. Cînd îi depăşim, se înviorează brusc. La vederea tipei, ălora le ies ochii din orbite, se ridică în şa şi nu mai au stare. În oglinda retrovizoare mă uit la întregul spectacol. Ăia trei fac pe dracu-n patru, trec pe banda noastră şi se strecoară printre maşini pînă o ajung şi o înconjoară. În clipa aia toţi patru se opresc, uită de trafic şi de tot (oricum nu ne mişcam cine ştie ce) şi începe un taifas în toată regula. O întîlnire amuzantă a doua culturi motociclistice opuse. Pe de o parte tipa echipată ca la carte, pusă la punct, în ton cu viitorul, iar de cealaltă, cei trei, duhnind a tradiţie, graşi, cu bărbile şi mustăţile lor sure, cu braţele goale, cu căştile în stil militar, austere emisfere de metal acoperindu-le creştetul.
Cu chin, am găsit un loc de parcare (pe străzi avea loc o paradă a comunităţii greceşti, de-aia era aşa înghesuială) şi ne-am plimbat pe Newbury Street în lung şi-n lat şi ne-am zgîit la vitrine. Am mincat şi apoi ne-am despărţit. Am ajutat-o pe M până la metrou după care am rămas cu F şi timp de încă două ore ne-am plimbat pe lînga John Hancock Tower şi apoi iarăşi pe Newbury St pînă la capăt.
The Berkeley at 420 Boylston
John Hancock Tower:
Asta a fost tot.
