România 2012 - Partea I-a: Pe drum

Partea I-a: Pe drum
Partea a II-a: Slănic Moldova
Partea a III-a: Retezat, prima zi
Partea a IV-a: Retezat, a doua zi
Partea a V-a: Retezat, a treia zi
Partea a VI-a: Vinerea

Am decolat pe întuneric. Îmi place Toronto văzut de sus, atît ziua cît şi noaptea. De data asta, oraşul era acoperit cu un strat jos şi compact de nori pe care se proiecta reţeaua rectilinie a luminilor străzilor de dedesubt.

Apoi bezna nopţii, cîteva ore. Silueta fantomatică a aripii avionului pe cerul plin de stele... Lumina zorilor a apărut cînd ne apropiam de Irlanda.



Am privit cu curiozitate fiordurile Irlandei de nord, încercînd să împerechez contururile pe care le vedeam pieziş de pe geam cu cele de pe hartă.



Am trecut chiar deasupra Belfastului, apoi a apărut ţărmul Scoţiei, iar după ce am trecut de Isle of Man mi-a venit, în sfîrşit somnul. Oricum, nu mai era nimic de văzut pentru că norii se îndesau din ce în ce mai tare.

Avionul cobora spre München şi făcea manevra aceea enervantă cînd trece aproape de oraş, dar după aceea se îndepărtează pentru a reveni din direcţia opusă. Bavaria văzută de sus, sate dichisite ca în poveşti, cu biserica în centru, înconjurată de case cu ţigle roşii şi ziduri albe, iar mai departe cîmpurile, pădurile şi lacurile desenate cu o grijă geometrică. Totul foarte armonios, parcă aranjat cu mîna, ca în jocul Carcassonne.









München:





Cum tocmai bătea ora fixă, toţi turiştii din piaţă aşteptam cu gura căscată ca personajele din turnul cu ceas să-şi înceapă programul mişcător, dar nu s-a întîmplat nimic. Aşa că în loc de un filmuleţ, m-am ales cu o poză bleagă:



Apoi un zbor scurt la Timi'. O. mă ia de la aeroport şi plecăm imediat. Ajungem după 1 noaptea. Pupături, poveşti şi cină. Apoi un somn scurt, iar dimineaţa devreme pornesc iarăşi la drum, de data asta cu trenul. Vagoanele sînt faine, nu ca pe vremea studenţiei. În Alba Iulia, MV urcă şi el.

În gară la Tg. Mureş mă duc la un chioşc să iau apă minerală. Înăuntru, două vînzătoare grase mîncînd flegmatic plăcinte. După ce plătesc, se apropie un cerşetor. Vînzătoarele se energizează brusc și-l suduie cu atîta violenţă că ma sperii şi eu. Hai să urcăm repede în tren!

În compartiment, o jucătoare de baschet de la Nova Vita. MV, care ştie tot ce mișcă în materie de sport, a simţit-o imediat. Hmm, ea joacă în superligă, noi în divizia B. (Singura consolare e că şahistul are o carieră mai lungă...) Conversaţie pe teme de medicină sportivă pe marginea entorsei lui MV, despre americancele care au ales să joace în România şi, fireşte, despre sponsorizarea în sportul românesc. De altfel, discuţiile astea despre sponzorizare aveau să continue apoi pe oriunde mergeam, pînă m-am săturat de ele...

Cînd a trebuit să alegem între Slănic Moldova şi Olăneşti mi-am adus aminte că mi-au plăcut peisajele de la trecerea munţilor, aşa că am votat pentru Slănic. Acum vreau să fac poze, dar geamurile vagonului nu se deschid. Vagoane moderne! Nu-i nimic, caut porţiunile unde sticla nu-i aşa murdară.

Şirul lung de depresiuni. Alternativ, drumul se strînge între versanţii strîmţi ai văii Mureşului şi apoi se deschide larg, în cîmpii mărginite la orizont de culmi muntoase. Spectacolul uimitor al catedralelor impunătoare, demne de pieţele oricărui oraş mare, răsărind dintre ogoare. Staţii cu nume şoade - Gălăuţaş, Ditrău, Voşlăbeni, Sândominic...






























Ditrău


Castelul Lázár, Lăzarea




Izvoru Mureşului























După Izvoru Mureşului, urmează logic, deşi mai puţin faimos, Izvoru Oltului. Aici Oltul îl poţi trece dintr-o săritură şi dacă n-ar fi indicatorul rutier de pe podeţ ai zice ca e un biet pîrîiaş fără importanţă.

Trenul se înfundă în gara din Ciceu, după care o ia înapoi, pentru traversarea Carpaţilor. În anticiparea efortului final, nu se mai aude nimic altceva decît scîrţîitul ritmic şi chinuit al roţilor pe serpentinele care ne duc tot mai sus.













Livezi Ciuc, ultima staţie înainte de tunel.



Pe partea cealaltă, o lume diferită, mai rece, mai umbroasă, se deschide.







Trenul coboară pantele abrupte. Te rogi în gînd ca frînele monstrului de fier să ţină. Soarele nu mai are putere şi aţipim. Drumul se îndreaptă şi se calmează treptat. Simţim că ne apropiem de destinaţie. Mă cuprinde melancolia sfîrşitului de călătorie, cînd vine vremea să-ţi dai jos bagajele, să te îmbraci şi să-ţi iei rămas bun de la tovarăşii de drum. S-a mai dus o bucată de viață... În Tg. Ocna, O. ne aşteaptă punctual. Am ajuns.

Camera e mică, iar lumina cam chioară. Mobila e greoaie, din lemn gros. Trag sertarul noptierei şi noptiera se prăbuşeşte în ea însăşi. O reclădesc aproximativ, dar acum sertarul e înţepenit fără scăpare. Paturile sînt indecent de aproape unul de celălalt. Uşa de la baie nu se închide şi trebuie înţepenită înghesuind între uşă şi toc o bucată de hîrtie igienică îndoită. Mă întind pe pat şi aprind unica veioză. Nu trece mult şi simt miros de ars. Poate fumează cineva pe hol. Se simte tot mai tare. Din întrerupătorul veiozei se ridică un firicel de fum. Sar din pat şi o scot din priză. Aerisim.

Dar cui îi pasă de toate astea?! Sînt, în sfîrşit, la un concurs de şah adevărat, după atîta timp! Iar sala de concurs e la doar două uşi de camera noastră!

---

Continuare:  Partea a II-a: Slănic Moldova