California 2009 - Partea întîia: San Francisco

Prolog
Partea întîia - San Francisco
Partea a doua - Sonora Pass
Partea a treia - Mount Dana
Partea a patra - Treasure Lakes
Partea a cincea - Sequoia
Partea a şasea - Yosemite Valley
Partea a şaptea - Acasă


Am plecat din Toronto la 2 şi jumătate noaptea cu tot felul de frici că am uitat aragazul pornit, că n-am pus alarma cum trebuie, că nu ne-am luat tot ce plănuiam etc., iar pe drum a plouat torenţial întruna. Chiar cînd - după o oră şi jumătate - începusem să mă obişnuiesc cu condusul în asemenea condiţii, am trecut Peace Bridge, adică graniţa spre SUA şi curînd eram la aeroport. De aici totul a mers repede şi a decurs conform planului. De la Buffalo la Newark vremea a fost rea şi avionul a fost scuturat destul de tare, dar asta este, ce să faci?! Din ce avea să ne povestească H. că au paţit la Salzburg mi-am dat seama că am scăpat ieftin. Nimic deosebit nu s-a întîmplat nici în timpul celuilalt zbor, de la Newark la San Francisco, atîta doar că am ajuns la un moment dat deasupra unor regiuni - cred, agricole - împarţite într-o geometrie de o perfecţiune impresionantă. Toate loturile erau pătrate perfecte, ferma se afla în colţul pătratului, iar unele loturi erau cultivate pe suprafaţa unui cerc perfect înscris în pătrat. Nu ştiu exact pe unde am zburat, dar pe Google Earth se poate vedea ceva asemănător cu ce am văzut noi cam pe la coordonatele 37°46' N, 99°12' V prin Kansas.

Apoi au apărut munţii şi a devenit mai interesant. Nu aveam ceas aşa că nu ştiam pe unde sîntem, dar cînd am vazut un lac mare ne-am zis, F. şi cu mine, că trebuie să fie Lake Tahoe, cel mai faimos lac din Sierra Nevada. Am fost putin dezamăgiţi cînd pilotul a anunţat că e Mono Lake, un nume de care nu mai auzisem. Pe partea cealaltă a avionului cică se putea vedea Half Dome, dar nu erau locuri libere de unde să privim. Am mai vazut şosele perfect drepte pe distanţe foarte mari şi i-am spus lui F. că tare aş vrea să ajung să conduc şi eu odată pe o asemenea şosea. Habar n-aveam că peste numai cîteva zile vom trece chiar pe lîngă lacul Mono şi că voi conduce pe acele şosele drepte pînă la orizont.

Cînd ne pregăteam să aterizăm în San Francisco am sperat că vom vedea Golden Gate Bridge din avion, dar nu am reuşit, nu era în raza vizuală.

Vremea era foarte frumoasă, iar cînd am ieşit afară era foarte cald. Ne-am spus că aşa e normal, doar sîntem în California, în "ţările calde". Nu ştiam că, de fapt, ziua aceea era atipică şi că San Francisco nu e defel în "ţările calde", ci are o climă relativ răcoroasă, iar ceaţa care vine dinspre ocean e ceva normal. (Adevărul e că în filmul Monterey Pop îmi sărise în ochi că spectatorii nu erau îmbrăcaţi chiar lejer, iar noaptea şi-o petreceau în saci de dormit groşi, dar mi-am zis că aşa o fi fost pe vremurile alea, iar de la hippies oricum nu te poţi aştepta să se îmbrace normal.) De aceea, după ce am ajuns la hotel, ne-am îmbrăcat în cele mai uşoare haine pe care le aveam şi am ieşit la un restaurant italian din apropiere pe care F. îl ochise deja. Apoi ne-am întors în cameră, am aţipit puţin, iar cînd începuserăm să ne îngrijorăm că nu avem veşti de la R&H, a sunat telefonul! Am coborît în hol, ne-am pupat şi am băgat de seamă că, în mare, aveau mutrele pe care mă aşteptam să le aibă. Era cam 4 după-amiaza.

Şi-au lăsat rapid bagajele şi am pornit imediat în oraş cu metroul. Am coborît la staţia Montgomery, unde erau clădiri mai înalte, ale unor bănci. Cred că era Bay St. al San Francisco-ului. Zgîrie-norii nu sînt tot atit de înalţi ca în Toronto, dar am văzut ce-am vrut, adica Transamerica Pyramid:

Altă clădire care m-a atras, în ciuda grabei cu care ne deplasam, a fost cea de la 101 Montgomery St:


(Încă o clădire al carei hol mi s-a parut foarte fain, uriaş şi aurit, în stil Art Deco, am văzut-o seara, la întoarcere, lîngă staţia de BART Montgomery. Nu ştiu ce e, pe ea scria "Wells Fargo", deci poate că e a băncii; în orice caz, mi-am pus în cap că dacă mai ajung pe acolo să mă uit mai cu atenţie.)

Am continuat să ne plimbăm spre nord ca să ajungem la malul golfului. Am trecut pe lîngă Coit Tower (aş fi vrut să mergem chiar la turn, dar R&H nu apucaseră să mănînce şi n-aveam timp de prostii). Am ajuns la Fisherman's Wharf, unde am aruncat o privire spre Alcatraz Island

după care am intrat la brutăria Boudin, unde am căscat ochii la pîinile în formă de animale (crabi, crocodili etc.) şi am mîncat clam chowder in sourdough, adică ciorbă de scoici servită în pîine [de drojdiuţă]. Atunci aveam deja burta plină şi înghesuiala şi haosul de acolo m-a cam enervat, dar apoi, ori de cîte ori mi s-a făcut foame (ca acum, de pildă) m-am gîndit la Boudin cu mult dor. (Un alt loc unde aş vrea să fiu cînd mi se face poftă de ceva bun de mîncare este piaţa din portul din Helsinki, unde am mîncat cei mai buni peşti prăjiţi care există.)

Cînd am ieşit de la Boudin ne era deja frig, un frig că nu mai puteam sta locului. Eram pe malul apei, era seară, iar noi nu eram îmbrăcaţi pentru vremea din San Francisco. Am pornit în viteză spre metrou. Totuşi, pe drum ne-am oprit într-un mic local pe Columbus Ave. lîngă Washington Sq. Era cald şi intim, iar unii, la bar, jucau domino. Era aceeaşi atmosferă de tihnă ca în cofetaria din Reykjavík în care lumea dansa tangouri, în care am intrat dupa ce am ispravit cu aventurile zilei. Dar după ce am ieşit afară - cred că era trecut de 9 -, iarăşi ne-a pocnit frigul. Pînă la hotel nu am mai avut nicio distracţie, ci doar am cucuit în metrou.

A doua zi, duminică, vremea era destul de închisă. Aveam de gînd să vedem mai mult din oraş, iar H. a venit cu ideea să renunţăm la metrou şi să mergem cu maşina. Citisem că circulaţia în SF e oribilă şi din cauza asta noi nu am rezervat maşina decît de luni, dar ei au fost mai inspiraţi pentru că, în primul rînd, circulaţia nu era chiar aşa cum scria (mai aiurea e pe Bloor St. în downtown Toronto), iar ca să ajungem la Golden Gate era aproape imposibil fără maşină. Aşa că am pornit direct spre Golden Gate şi, dupa ce l-am traversat,

am oprit pe malul celălalt, într-un punct de belvedere. De aici am luat-o pe jos pe pod şi, în ciuda vîntului,


am facut milioane de poze:




De la Golden Gate am intrat înapoi în San Francisco şi am lăsat maşina la o parcare pe Post St., la mijlocul distanţei între Japantown şi Union Sq., de unde începea Chinatown. N-am ştiu ce să explorăm mai întîi, eram nehotărîţi, pîna F. a ales să mergem la japonezi. Fiind ora prînzului, ne uitam după ceva de mîncat şi am intrat într-un mic mall unde am descoperit un restaurant care servea sushi. Asta era o minunăţie: în mijlocul încăperii stăteau bucătarii, iar ei erau înconjuraţi de o masă continuă ca o pistă de atletism, la care şedeau clienţii. De-a lungul acestei mese era un pîrîiaş artificial pe care naviga încontinuu un convoi de minuscule bărcuţe de lemn care erau, fiecare, încărcate cu patru farfurioare pe care stăteau felurile de sushi. Prin faţa clienţilor se rotea întruna trenul acesta de bărcuţe şi cînd apărea cîte una purtînd farfurioara cu felul pe care îl doreai, întindeai repede mîna şi înhăţai farfurioara. Iar bucătarii aveau grijă să umple mereu bărcuţele. Era imposibil să nu încercăm năzdrăvănia asta!

Toate felurile de mîncare, deşi crude, erau atît de frumos pregătite încît nu ţi se facea deloc scîrbă; ba dimpotrivă, îţi venea să încerci totul. Alături de alte chestii mai normale, am mîncat stridii, caracatiţe micuţe cît nuca şi felii de peşte de care erau prinse icrele. Aş fi stat o veşnicie acolo, să mă uit la bărcuţele acelea cum se roteau întruna. Iar cînd am plecat de acolo n-am avut nicio problemă, nu ne-a durut burta, nu ne-a fost greaţă sau greu la stomac, nimic, doar o senzaţie de timp petrecut în mod foarte placut.

Am pornit mai departe, să vizităm şi Chinatown, să comparăm civilizaţia chineză cu cea japoneză. Am mers spre nord, pe Stockton St. Era foarte deosebit de cartierul japonez. Era înghesuială mare, gălăgie şi plin de prăvălii care vindeau tot felul de scîrbăciuni de mîncare. Totul părea mult mai autentic, mai "etnic", decît cartierul chinezesc din Toronto. O vînzătoare striga întruna ceva în chinezeşte, care suna cam ca "Ia-o pe-aia, ia-o pe-aia!" Un alt vînzător a horcăit şi apoi a scuipat, ca şi cum chiar şi lui i-ar fi fost greaţă de marfa pe care o vindea. Atunci ne-am zis că în meciul civilizaţiilor Japonia a cîştigat clar. Şi totuşi, am văzut într-o prăvălie nişte struguri tare frumoşi, cu boabe mărunte, aurii, care mi-au facut poftă aşa că m-am oprit şi am cumpărat cinci ciorchini mari. Am rugat-o pe vînzătoare să mi-i spele, dar mi-a spus că pot să-i spăl eu, în fundul prăvăliei. Am deschis uşa din fund şi am dat de o debara unde era o chiuvetă. (M şi F m-au vazut doar oprindu-mă să iau strugurii; n-au văzut şi că am intrat în spate aşa că atunci cînd s-au întors din drum să mă caute în prăvălie, eram nevăzut şi pierdut fără urmă. Incă una din magiile chinezeşti!) Acolo, în debaraua aia - acum pot să scriu, pentru că a trecut, dar atunci n-am vrut sa le fac silă - era mare mizerie şi a trebuit să dau la o parte o mie de mături şi cîrpe ca să degajez accesul la chiuvetă, să spăl strugurii.

După ce am ieşit din cartierul chinezesc am continuat să mergem spre nord, ţintind malul golfului ca şi ieri. Am intrat într-o zonă italiană, unde erau cafenele peste tot şi asta a picat chiar la ţanc pentru că era vremea cafelei. Mi-am luat café au lait doar pentră că am vrut să mă amuz pronunţînd ceva în franţuzeşte şi cu gîndul la Al Pacino în Glengarry Glen Ross. Aici, la cafea, H&R au scos ghidurile şi hărţile şi ne-au explicat traseul pe unde plănuisera ei să mergem.
După cafea ne-am continuat drumul şi am ajuns la poalele lui Lombard St., unde spectacolul maşinilor care coborau serpentinele scurte ne-a prins fără scăpare. Strada, ca multe altele

din San Francisco, e abruptă de felul ei,


dar în locul acela panta probabil că e deja atît de mare încît, cu toată priceperea şoferilor din partea locului, numai în serpentine se poate coborî:


Aici, pe Russian Hill, eram deja într-un cartier bogat, iar de-o parte şi de alta a lui Lombard St. erau numai case frumoase şi scumpe:



Din vîrful lui Russian Hill am coborît pe Hyde St., strada pe care circulă tramvaiul pe cablu



Şi aici erau case frumoase pe amîndouă părţile străzii:




Spre seară am ajuns la malul apei şi am descoperit nişte galerii de artă de unde puteai să cumperi tablouri adevărate de Dalí sau Chagall! Pînă atunci nu mai văzusem niciodată tablouri de pictori celebri de vînzare. Bineînţeles, mi s-a părut aiurea să întreb cît costă. Nici să fac poze nu-mi venea şi, de altfel, nici nu era voie. Dar am găsit o galerie care era închisă şi, de-a naibii, am fotografiat prin vitrină următoarea ciudăţenie:


De aici am ajuns imediat în Ghirardelli Sq, unde e fabrica de ciocolată Ghirardelli. Am intrat într-unul din magazinele lor şi ne-am luat ciocolată caldă. Am ieşit în aerul rece, ne-am întins pe scaunele reci, inclusiv R. care avea o fustă subţire prin care bănuiesc că se simţea bine metalul rece, şi am privit spre golf, unde privirea ne era pe jumătate blocată de un şantier şi un vagon de tren sau altă aiureală, nu mai ţin minte. Băutura era bună, croissant-ul era bun (nu prea dulce!), picioarele mi le întinsesem cît puteam de mult, - ce mai? - eram ca la casa cea nouă, seara pe "prispa căşii". Eram mulţumit 100% şi n-aş mai fi plecat de acolo.

Cum leneveam aşa pe scaune cu ciocolatele în mînă, tot îl auzeam pe un cîntăreţ negru, la cîţiva paşi mai încolo, cum se lăuda că poate vorbi în toate limbile turiştilor care treceau prin faţa lui. Şi, într-adevăr, îl auzeam vorbind în nemteşte, italiană, franceză etc., aşa că la plecare am făcut să zăbovim prin preajma lui pînă ne-a întrebat de unde sîntem. Atunci a stat o secundă pe gînduri şi apoi a rostit în româneşte "Ce faci?". Acela a fost singurul om în afara grupului nostru de la care am auzit vorbă românească pe durata întregii noastre vacanţe.

Am trecut pe lîngă fabrica de ciocolată


cînd deja se lăsase întunericul, am urcat pe Polk St. şi am mers pe jos tot drumul pînă la maşina parcată într-un garaj pe Post St. După ce am recuperat maşina, abia am găsit un bar în care să-l aşteptăm pe un fost coleg de serviciu de-al lui H. Apoi am plecat la hotel şi aşa s-au terminat cele două zile în care am vizitat San Francisco. A doua zi urma să plecăm spre munţi.

Continuare: Partea a doua